Am vazut cu ceva timp in urma un film. Juramantul se numea (The Vow). Este o poveste de dragoste inspirata din viata reala a unui cuplu. Ea Paige, el Leo.

Paige si Leo sunt doi tineri casatoriti care isi traiesc cu pasiune povestea lor de dragoste. Locuiesc in Chicago si amandoi au meserii de succes. El are un studio de inregistrari, ea este sculptorita.

Intr-o noapte cu multa ninsoare si zapada, cei doi au un accident de masina. Leo nu pateste nimic dar Paige are leziuni cerebrale in urma carora ii sunt sterse din memorie amintirile din ultimii 5 ani.

Paige nu mai stie cine este Leo si nu isi aminteste nimic din relatia lor. Din casatoria lor. Din iubirea lor.

Ea stie ca este logodita cu altcineva.

Leo va face tot ce ii sta in putinta sa isi recucereasca sotia. Sa o faca sa se reindragosteasca de el. Insa, ceea ce reusise candva in cateva saptamani, acum nici dupa luni de zile nu se intampla.

Paige se considera in continuare logodita cu iubitul ei de acum 5 ani. Jeremy, un om de afaceri.

Nu-si recunostea stilul vestimentar, nu intelegea ce sunt toate acele sculpturi din asa-zisa casa a ei cu Leo. Nu intelegea cum de a renuntat la Facultatea de Drept si la familia ei bogata ca sa traiasca cu Leo in acel apartament micut.

Nu intelegea de ce ar fi renuntat la o cariera in avocatura pentru a trai o viata neconventionala.

Prea multe neintelesuri pentru Paige. Si alege sa se intoarca la viata ei din urma cu 5 ani. A reluat relatia cu acel logodnic, s-a mutat inapoi in casa parintilor si s-a reinscris la Facultatea de Drept.

Leo si Paige au divortat. El a lasat-o sa aleaga.


‘’Momentul impactului e cel care prevesteste schimbarea. Cu consecinte pe care nu le putem banui.

Particulele se izbesc intre ele fiind mai apropiate decat inainte.

Alte particule vor descoperi aventuri noi. Si vor ajunge in locuri in care nici macar n-au crezut.

Asta-i toata smecheria despre asemenea momente. Nu poti… indiferent cat de mult ai incerca. Nu poti controla cat de mult te vor afecta. Trebuie sa lasi particulele sa-si vada de drumul lor. ‘’ (citat din film)

vow2

Intr-o seara insa, tot de iarna si tot cu ninsoare, cam dupa un an, se reintalnesc. Intamplator sau nu.

Si Leo afla ca Paige a renuntat la Facultatea de Drept si s-a inscris la Facultatea de Arte.

In tot acest timp, memoria nu i-a revenit. In continuare avea un gol de 5 ani.

Ce invata la Facultatea de Arte era total nou pentru ea. Mainile insa isi aminteau ceea ce mintea uitase. Desena si sculpta. Sculpta si desena. 

Filmul se termina cu poza reala a celor doi protagonisti, recasatoriti, avand doi copii.

Paige nu si-a recapatat niciodata memoria acelor 5 ani.

Acum, in fiecare an, ei celebreaza doua aniversari pentru casatoria lor. Una de care ea nu-si aminteste si cealalta este cea in care si-au reinnoit juramintele.

S-au casatorit din nou doar ca sa-si aminteasca si ea nunta lor.

De ce ti-am spus povestea acestui film. Pentru ca nu am putut rezista sa nu ma gandesc la corelatia dintre puterea subconstientului si deciziile noastre.

Acele decizii luate doar de noi si de sinele nostru autentic, fara nicio influenta a exteriorului. Acele decizii pe care le vei lua din nou si din nou.

Desi Page s-a decis sa se reintoarca la viata pe care si-o amintea, in scurt timp ea a luat din nou aceleasi decizii. A rupt logodna cu acel om de afaceri. A renuntat la facultatea de Drept impusa de familie, a plecat de acasa, s-a inscris la Facultatea de Arte.

Tie ti s-a intamplat vreodata sa ramai cu gandul la o decizie luata cu mult timp in urma?

Ti s-a intamplat sa te intrebi  ‘’Cum ar fi fost daca…?’’

Eu, una, m-am intrebat. Voiam sa stiu cum pot sa aflu daca chiar am luat o decizie buna acum cativa ani.

M-a macinat destul de mult aceasta dilema. Am devenit practic un semn de intrebare umblator.

Si intr-o zi a aparut raspunul. Nu l-am primit direct. Mi-a venit sub forma unei tehnici pe care am aflat-o. 

Mi s-a spus, cei drept cand am primit tehnica: ‘’Fii foarte atenta Alina. Daca nu esti pregatita sa afli raspunsul si tu il afli, lumea ta se va intoarce cu susul in jos. Gandeste-te bine inainte sa pui intrebarile. Gandeste-te cat de pregatita esti pentru orice tip de raspuns. Orice.’’

Eu la vremea aceea voiam doar un raspuns prin DA sau NU. Atat.

Vroiam sa stiu daca intr-adevar am luat decizia corecta.

Cum adica sa nu fiu pregatita pentru un raspuns din doua litere?

Am aplicat tehnica si raspunsul a fost DA.

Am fost in extaz o perioada destul de mare de timp. Dupa ce mi s-a mai domolit din emotie si am putut sa gandesc dintr-o zona mai neutra, m-am intrebat totusi: ‘’ Daca pentru acest DA am fost atat de euforica atat de mult timp, cum as fi fost oare daca aflam ca acea decizie de demult nu a fost una buna? ‘’

Si in acel moment mi-am dat seama ca, nu as fi putut duce prea bine prin viata mea acel NU.

M-ar fi ravasit cumplit si as fi avut nevoie de foarte multa energie si perseverenta ca sa imi readuc viata la ce a fost inainte de a pune acea intrebare.

Din acel moment sunt foarte atenta cand vreau sa aflu un raspuns. O informatie.

Mai intai ma intreb: chiar vreau sa stiu ? Cu ce m-ar ajuta in bine, daca stiu?

Sa stii, este o binecuvantare. Dar si un blestem.

Am decis sa caut in viata sa-mi maximizez binecuvantarile.

Pentru ca acum stiu…  ca, atunci va fi sa aflu ceva… voi afla.

Si abia atunci este de fapt timpul optim ca acea informatie sa ajunga la mine.

Are rost sa zgandari lucruri pentru care nu esti inca pregatit sa afli raspunsul cu ADEVARAT? 

Chiar vrei sa stii daca te-a iubit? Un DA te-ar maguli. Esti pregatit insa si pentru un NU? Cum va fi viata ta dupa acest NU? Stiind ca…, chiar nu te-a iubit?

De ce ma cauta desi chiar el a ales sa nu mai fim impreuna?

Si daca stii, ce…? Crezi ca-ti va fi mai usor? Crezi ca-l vei intelege mai bine? Bull shit! Cu ce te ajuta sa intelegi pe cineva care nu se intelege? Care nu se cunoaste?

Cum ar fi fost daca as fi ramas in continuare in relatie? 

Chiar… cum ar fi fost? – si intrebarea asta este cea mai des intalnita in discutiile cu fetele.

Pentru ca acea detasare de care vorbesc toti este de fapt mult mai greu de atins. Sa vorbesti din teorie sau sa predici la altii este foarte simplu. Cand, insa, tu esti in acea situatie este mai usor sa eviti suferinta decat sa cauti detasarea.

Eu stiu ce am ales. Dar Tu?

Ti-a ”iesit” sa te detasezi? Sau ai invatat sa eviti suferinta?

 

Cu drag pentru povestile reale din vietile noastre,

Alina Barcan